Pentru că, atunci când vei avea 16 ani, eu voi fi uitat de mult ce înseamnă asta și nu te voi putea ajuta să-ți trăiești viața. Pentru că inima mea deja nu va mai fi tânără și te voi privi distantă atunci când vei suferi pentru o dragoste ce mi se va părea copilărească să-ți smulgă lacrimi și-ți voi spune „Termină Ania, sunt prostii...”, uitând că și eu am plâns pentru o dragoste asemănătoare...
Eu voi fi uitat deja ce înseamnă să zămbești fără un motiv anume, atunci când tu vei fi făcut dragoste pentru prima oară și vei crede că poți să bagi toată lumea într-un buzunar pentru că e mică în comparație cu ce ai tu în suflet.
„De ce râzi?” te voi întreba, dar tu nu-mi vei răspunde; vei iubi și atât, fără a întreba „de ce”.
Știam că nu pot fi sinceră, pentru că e greu să fi sincer cu propriile amintiri și am fost prevăzătoare: am imortalizat acele amintiri pe marginea unei foi când încă erau vii, cerneala este încă proaspătă.
Pentru tine am scris această poveste, care poate la început nu o să-ți placă sau care poate ți se va părea absurdă și nu vei vrea s-o crezi...Dar vei înțelege Ania, vei descoperi singură cum se pot trăi atâtea emoții în așa puțin timp...
Vei înțelege că la 16 ani, inima-ți tresare și aleargă mai repede decât minutele și secundele.
Bate, bate, bate....iar tu nu te vei uita pe gaura cheii atunci când dragostea îți va bate la ușă și de cele mai multe ori îi vei da tot ceea ce-ți cere.
Chiar și atunci când cineva o să ți-o facă bucăți și ți se vor părea prea mici ca să le aduni la loc, va fi de ajuns o nouă dragoste ca să te vindeci...pentru că la 16 ani rănile se cicatrizează imediat.
Într-un final vei înțelege Ania că timpul, acest timp care fuge, care ne cronometrează viața, nu e chiar așa rapid...
Depășește-l Ania! Treci linia de sosire înaintea lui! Eu te voi privi câștigând și voi fi mândră de tine. Și poate și de mine...
Eu voi fi uitat deja ce înseamnă să zămbești fără un motiv anume, atunci când tu vei fi făcut dragoste pentru prima oară și vei crede că poți să bagi toată lumea într-un buzunar pentru că e mică în comparație cu ce ai tu în suflet.
„De ce râzi?” te voi întreba, dar tu nu-mi vei răspunde; vei iubi și atât, fără a întreba „de ce”.
Știam că nu pot fi sinceră, pentru că e greu să fi sincer cu propriile amintiri și am fost prevăzătoare: am imortalizat acele amintiri pe marginea unei foi când încă erau vii, cerneala este încă proaspătă.
Pentru tine am scris această poveste, care poate la început nu o să-ți placă sau care poate ți se va părea absurdă și nu vei vrea s-o crezi...Dar vei înțelege Ania, vei descoperi singură cum se pot trăi atâtea emoții în așa puțin timp...
Vei înțelege că la 16 ani, inima-ți tresare și aleargă mai repede decât minutele și secundele.
Bate, bate, bate....iar tu nu te vei uita pe gaura cheii atunci când dragostea îți va bate la ușă și de cele mai multe ori îi vei da tot ceea ce-ți cere.
Chiar și atunci când cineva o să ți-o facă bucăți și ți se vor părea prea mici ca să le aduni la loc, va fi de ajuns o nouă dragoste ca să te vindeci...pentru că la 16 ani rănile se cicatrizează imediat.
Într-un final vei înțelege Ania că timpul, acest timp care fuge, care ne cronometrează viața, nu e chiar așa rapid...
Depășește-l Ania! Treci linia de sosire înaintea lui! Eu te voi privi câștigând și voi fi mândră de tine. Și poate și de mine...
